2 poveşti.
Într-un hipermarket, pe băncuţa din galerie, o bătrânică privea în gol. Ochi albaştri, îmbrăcată curat. Nu am putut să nu mă aproprii de ea si să o întreb dacă îi este cumva rău. Mi-a răspuns că nu are nimic, nu este bolnavă. Doar a ieşit din casă să privească oamenii pentru că simte că înnebuneşte dacă mai stă singură. M-am aşezat lângă ea, şi am întrebat-o dacă are nepoţi. Avea şi nepoţi, are o fată, dar na, fiecare cu viaţa lor, cu problemele lor. O vizitează de 2-3 ori pe săptămână, dar săraca munceşte mult. Şi mi-a mai spus ceva, în şoaptă, ruşinată parcă fiind. Că are 82 ani, şi că de 3 ani cel pe care l-a iubit l-a luat Dumnezeu. Că dacă ar exista o pastilă ca să-i sfârşească suferinţa, nu ar sta pe gânduri. Nu o mai ia Dumnezeu odată. Nu are nici o durere, dar suferă de ceea ce nu are vindecare: singurătatea. . M-am ridicat mulţumindu-i. M-am plimbat debusolat prin hipermarket, privind la lumea din jur. Superficial. Ca şi coşurile pline şi zâmbetele cumpărate.
A doua poveste, am surpins-o următoarea zi, pe o băncuţă într-un parc. O poveste ce nu se comentează, ci doar se zâmbeşte privind la ea.
Cumpăriluzii
PS: Două poveşti ce au loc pe două băncuţe. Una într-un hipermarket, alta într-un parc. Două poveşti atât de asemănătoare. Două poveşti ce ţin încă steagul sus . Două poveşti şi o ultimă redută. Ne-am atins targetul azi ?
